Servicii
Servicii specializate
Sunteţi cetăţean străin şi vreţi să vă căsătoriţi în România?
În cazul cetăţenilor străini care se căsătoresc în faţa ofţerului de stare civilă român, există formalităţi suplimentare de îndeplinit .
Viitorii soţi trebuie să îndeplinească condiţiile pentru a se putea căsători prevăzute de legea naţională a fiecăruia dintre ei.
Spre exemplu, în cazul căsătoriei unui cetăţean român cu un cetăţean francez, ambii soţi trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute atât de legea română cât şi de legea franceză pentru încheierea căsătoriei.
Acest fapt rezultă dintr-o declaraţie dată de fiecare dintre cei doi viitori soţi, în faţa notarului, că nu există impedimente la căsătorie, nici potrivit legii române , nici potrivit legii statului de cetăţenie a celuilalt soţ şi că fiecare dintre viitori soţi îndeplineşte condiţiile cerute de cele două legi(de cetăţenie) pentru încheierea căsătoriei.
Cetăţenii străini vor prezenta actele de stare civilă, de regulă traduse şi legalizate, având aplicată apostila sau supralegalizarea. Pentru detalii a se vedea secţiunile 2 şi 3.